Înapoi la Tendințe

PickTwo Studio accelerează pe segmentul de retail: bugetele pentru proiecte au crescut cu 80% în doi ani

22.04.2026 PickTwo Studio
PickTwo Studio accelerează pe segmentul de retail: bugetele pentru proiecte au crescut cu 80% în doi ani

PickTwo Studio își consolidează divizia de retail, pe fondul creșterii investițiilor în sector (1.500–1.800 euro/mp față de 800–1.000 anterior). Retailul urmează să crească de la 4% la 10% din cifra de afaceri până în 2027. Abordarea studioului, inspirată din experiența HoReCa, pune accent pe identitatea de brand și experiența clientului. Un proiect recent de referință este conceptul Duty Paid pentru Lagardère Travel Retail la Aeroportul Henri Coandă.

Biroul de arhitectură și design PickTwo Studio anunță consolidarea diviziei de retail, pe fondul unei creșteri semnificative a cererii și a bugetelor alocate acestui tip de proiecte.

În ultimii doi ani, investițiile medii în retail au ajuns la 1.500–1.800 euro/mp, față de 800–1.000 euro/mp anterior, ceea ce reflectă o schimbare de paradigmă în piața românească.

Dacă în prezent retailul generează circa 4% din cifra de afaceri a PickTwo Studio, cofondatorii estimează că ponderea va ajunge la 10% până în 2027.

„Experiența acumulată în HoReCa, unde spațiul este un instrument de conectare emoțională, ne-a permis să abordăm retailul cu aceeași atenție pentru detaliu, identitate și atmosferă. Direcția noastră este să construim proiecte în care identitatea brandului se reflectă autentic în experiența clientului”, a explicat Sebastian Mîndroiu, cofondator PickTwo Studio.

Un proiect de referință al perioadei recente este conceptul Duty Paid, Aelia@Bucharest, realizat pentru Lagardère Travel Retail în cadrul Aeroportului Internațional Henri Coandă, pe o suprafață de circa 2.000 mp.

Potrivit PickTwo, tendințele dominante din retail arată că magazinele devin spații de experiență și activare de brand, integrate în arhitectura omnichannel. Apar tot mai des formate de tip pop-up, showroom-uri sau micro-magazine, iar designul se orientează către modularitate, flexibilitate și incluziune – cu circuite accesibile, zone de odihnă, experiențe tactile și elemente de storytelling.